mamaplus

Primăria Chișinău a anulat evenimentele dedicate sărbătorii ”Mărțișor”

-
//
01.03.2022

Primăria municipiului Chișinău a renunțat la cele peste 60 de evenimente care urmau să aibă loc în capitală cu ocazia sărbătorii tradiționale ”Mărțișor”. Anunțul a fost făcut astăzi de către primarul general Ion Ceban, în cadrul unui briefing de presă.

"Primăria a avut peste 60 de evenimente planificate cu ocazia Mărțișorului, am pregătit multe evenimente concertistice și de altă natură.  Am renunțat la aceste evenimente, considerând că e necesar ca toată atenția să fie îndreptată pentru a gestiona situația privind refugiații. În aceste condiții destul de triste, sărbătorile nu-și au locul", a declarat edilul Ion Ceban.

De asemenea, primarul capitalei susține că între timp au fost amenajate mai multe locații din Chișinău.