mamaplus

Prezentatoarea TV Marcela Dedin a născut al treilea băiețel: ”Bun venit, iubire mică!”

-
//
25.06.2021

Extrem de fericită și împlinită, prezentatoarea TV Marcela Dedin ne-a surprins ieri cu vestea că a născut al treilea copil chiar de Sânzâiene, ”când sărbătorim vara, soarele, florile și dragostea”. Marcela spune că este o binecuvântare divină să-ți ții pruncul nou-născut în brațe, chiar dacă numai mamele știu prin ce momente grele trec la naștere.

”Pentru câteva clipe am simțit că am plecat într-o altă dimensiune, o altă lume, în care totul era alb și neobișnuit! Tu m-ai readus înapoi! Tu și Dumnezeu! Și vocile îngerilor, materializate prin vocile medicilor! Încă odată mă conving de faptul că medicii au o misiune ireală, nobilă, dar foarte dificilă! Prin mâinile lor lucrează însuși Dumnezeu!”, se arată în mesajul special al prezentatoarei TV.

Marcela și-a adus pe lume cel de-al treilea copil la Institutul Mamei și Copilului. Chiar dacă a fost vorba despre a treia cezariană din viața ei, care nu a fost deloc ușoară, ea a dat dovadă de mult curaj și forță interioară și a trecut cu bine prin această experiență.

Menționăm că fiul cel mare al jurnalistei are 14 ani și se numește Radu, iar mezinul Daniel-Timotei are 3 anișori.

mamaplus