Premieră: În 2018 vor fi testate contraceptivele pentru bărbați

Premieră: În 2018 vor fi testate contraceptivele pentru bărbați

-
//
11.01.2018

În luna aprilie a acestui an va fi testat primul contraceptiv pentru bărbaţi, un gel care reduce numărul de spermatozoizi. Cercetătorii din Statele Unite studiază efectele gelului de peste zece ani, dar abia anul acesta vor demara testele clinice, scrie technologyreview.com.

Premieră: În 2018 vor fi testate contraceptivele pentru bărbați

Oamenii au făcut un studiu iniţial, timp de șase luni, pe câţiva subiecţi şi spun că efectele au fost impresionante. Numărul de spermatozoizi a scăzut la mai puţin de un milion pe mililitru pentru 89 la sută dintre participanţi. Potrivit lor, o astfel de cantitate este insuficientă pentru fecundarea unui ovul.

Conform prescripției, bărbaţii trebuie să îşi frece braţele şi umerii în fiecare zi cu această substanţă, care are în compoziţie doi hormoni sintetici, testosteron şi progesteron. Acesta din urmă împiedică producţia de spermă, dar este nevoie de testosteron ca să nu apară dezechilibre hormonale.

Testele vor dura patru ani şi, dacă vor avea rezultatele aşteptate, gelul va ajunge în farmacii. Totuși, chiar dacă acesta împiedică o sarcină nedorită, cu siguranţă nu este eficient împotriva bolilor cu transmitere sexuală.

Sursa: agora.md