Un copil de un an și trei luni din raionul Cantemir se află într-o luptă contracronometru pentru viață. Băiatul are un diagnostic crunt, ciroză hepatică, și primește un tratament pentru menținere, dar asta nu e suficient. Singura speranță a familiei Tudureanu din satul Flocoasa rămâne identificarea unui donator compatibil. Băiatul are nevoie de un nou ficat.
Părinții lui Denis Tudureanu, în timpul unui control de rutină, pentru vaccinare, au aflat că băiatul lor are grave probleme de sănătate, transmite jurnal.md.
„Ne confruntăm cu o problemă gravă. Nu am depistat-o imediat, ci după patru luni de zile. La un control medical simplu, când ne-a chemat medicul de familie să ne vaccineze, când a început să ne palpeze la abdomen îi părea ficatul mărit și mi-a propus să amânăm vaccinul și să facem un uzi”, povestește Emilia Tudureanu, mama copilului.
Ecografia a confirmat că băiatul are ciroză hepatică, hepatomegalie și splenomegalie, angicolita, hepatită cronică, anemie prin carență de fier și Sindromul Caroli. Emilia Tudureanu a fost internată cu Denis de trei ori, la distanța de trei luni, dar fără succes. Medicii spun că, în cazul lui Denis, singura soluție este transplantul de ficat.
„La el deja s-au afectat și rinichii ambii. Prima dată când am fost internați ne-au spus că are ceva probleme și la un rinichi, nu era mărit, dar ceva avea. Acum deja, când a treia oară am fost, sunt ambii rinichi afectați, la stomac are prea mult suc gastric și la ficat deja mi-au spus că e insuficiență hepatică la el”, mai spune mama copilului.
Singura speranță a familiei rămâne identificarea unui donator compatibil.
„Nici nu mai știu, este un progres cu medicamentele acestea sau nu. Simplu mi-au spus că medicamentele acestea îi permit ca să mențină măcar ficatul. Zilele să i le mai prelungească”, subliniază Emilia Tudureanu.
Deși copilul a fost inclus pe lista de așteptare pentru transplant, situația este critică. Niciun membru al familiei Tudureanu nu poate fi donator, din cauza propriilor probleme de sănătate.
„Transplant se face în Moldova, dar pe an în Moldova în jur la patru. Este lista de așteptare. Noi suntem deja incluși în lista de așteptare cu transplant de organ, dar e greu, e un proces lung, timp mult ca să i se găsească donator. La moment căutăm donator care va fi eligibil după toți parametrii, asta cel mai mult contează acum”, zice mama lui Denis.
Familia Tudureanu este în căutarea unui donator cu grupa sanguină prima pozitivă. Dacă sunteți compatibil, puteți contacta familia la numărul de telefon: 078 932 735.