mamaplus

În preajma școlilor din Chișinău a început aplicarea marcajului rutier

-
//
05.08.2021

În preajma instituțiilor de învățământ din capitală a început aplicarea marcajului rutier. Lucrările sunt executate de Întreprinderea Municipală Exdrupo, care va interveni cu trei echipe de muncitori, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Chișinău, în total în preajma școlilor urmează a fi aplicat marcaj pe circa 3500 de metri pătrați de drum.

Astfel, către începerea noului an de studii 2021-2022, accesul către instituțiile educaționale va fi mai sigur, atât pentru elevi și profesori, cât și pentru însoțitorii minorilor care îi conduc la școală.

Totodată, pe străzile din Chișinău continuă aplicarea marcajului rutier longitudinal, precum și marcarea trecerilor pentru pietoni.