În plină pandemie, cu spitalele pline de pacienți grav bolnavi, cu oameni care şi-au pierdut rude şi prieteni, se întâmplă şi minuni! O tânără din Cluj a luptat cu moartea timp de trei luni. Alături de o armată de medici, a reuşit să iasă triumfătoare după infectarea cu noul coronavirus. Şi era însărcinată când s-a îmbolnăvit. După ce a născut, a intrat însă la Terapie Intensivă.
Bianca este o învingătoare. Are 31 de ani şi o armată de medicii a scos-o din ghearele morții, după trei luni de luptă. Pe 17 noiembrie, anul trecut, se afla în secția de Terapie Intensivă COVID 19, din Spitalul Județean de Urgență din Cluj. Născuse de urgență prin cezariană, la 30 de săptămâni de sarcină. Avea saturație scăzută de oxigen şi inclusiv bebeluşul era în pericol.
La scurt timp după ce şi-a îndeplinit visul de a deveni mamă, pentru Bianca au început complicațiile provocate de infecția cu SARS COV 2.
”A făcut o formă foarte complicată a infecției COVID, o formă în care astăzi tratam o boală, mâine se decompensau alte organe. A avut opt intervenții chirurgicale, legata de complicația dată de pancreatita acută.”, susține Prof. Dr. Daniel Mureşean, şeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie.
În jurul ei s-a strâns o echipa multidisciplinară. Cadrele medicale au luptat cu toate armele, în fiecare secundă, pentru viaţa Biancăi. Starea ei s-a tot agravat, a fost necesară intubarea. O lună a stat conectată la aparate şi a fost ventilată mecanic!
Acum, Bianca este în afara oricărui pericol.
De când a născut, Bianca nu a avut şansa să-şi strângă pruncul la piept. După trei luni de suferinţă, departe de familie, a venit însă şi marele moment al întâlnirii.
De pe patul de spital, tânăra mămică are numai cuvinte de laudă despre medicii care au ajutat-o să trăiască.