Povestea adopției unor tripleți cu 8 frați de către o asistentă maternală. „Nu-mi pot imagina viața fără ei”

Alina este mama adoptivă a trei copii de trei ani și jumătate, tripleți, pe care i-a înfiat pe rând: întâi pe fetițe, apoi pe băiețel. Copiii, abandonați la scurt timp după naștere, au rămas în grija statului și au fost plasați la asistenți maternali diferiți. Peste ceva timp însă, micuții s-au reunit în casa Alinei, care a renunțat la statutul de asistent maternal și le-a devenit mamă.

La doi ani după ce a făcut cursuri pentru a deveni asistent maternal, Alina a fost chemată de Direcția pentru Protecția Copilului pentru a cunoaște două fetițe gemene, de 10 luni, abandonate, pentru care se căuta un asistent maternal. A aflat că mama lor, o femeie de 33 de ani, născuse tripleți, a stat o perioadă cu ei într-un centru maternal, iar apoi i-a lăsat și a plecat acasă, unde o așteptau alți opt copii.

După 10 luni petrecute de cei trei într-un centru al Direcției pentru Protecția Copilului, micuții au fost transferați către asistenți maternali. Pentru că nu existau în sistem asistenți profesioniști atestați pentru trei copii, fetițele i-au fost repartizate Alinei, iar băiatul a plecat într-un alt cămin.

Când le-a dus pe fetițele de 10 luni acasă, ele cântăreau puțin peste 6 kilograme și jumătate fiecare, nu răspundeau la stimuli, se legănau permanent și aveau o mulțime de alergii și probleme ale sistemului respirator. Din cauza alergiilor, care le provocau mâncărimi, fetițele nu puteau dormi noaptea, motiv pentru care, în centru, primeau sedative.

Adaptarea în noua familie nu a fost tocmai ușoară, pentru că micuțele se îmbolnăveau des, de la simple viroze la bronșite și pneumonii care nu treceau fără antibiotice.

În ciuda acestor greutăți, Alina și soțul ei au păstrat legătura cu asistenta maternală a băiatului, s-au vizitat de mai multe ori pentru ca cei mici să petreacă timp împreună, iar la un an și jumătate au reușit să îl ia și pe băiețel alături de surorile lui. Ulterior, au deschis procedura de adopție pentru toți trei, iar când copiii au împlinit 3 ani și jumătate au devenit ai lor și în acte.

„Acum au 3 ani și jumătate, sunt năzdrăvani, sunt frumoși. Eu nu mai sunt asistent maternal, ei au fost singurii copii pe care i-am crescut ca asistent maternal profesionist”, povestește Alina.

Micuții au alergii în continuare, pe care familia le ține sub control cu tratament și regim, au strabism și hipermetropie, însă toate acestea par nesemnificative pe lângă bucuria adusă familiei.

„Problemele lor nu ne-au făcut să ne dăm la o parte, din contră. Credem că suntem singurii care știm exact de ce au nevoie acești copii: de tratamente, controale și mai ales, dragoste. Nu cred că altcineva îi poate iubi mai mult decât noi”, spune Alina.

Când i-a cunoscut pe micuți, ea a simțit, pur și simplu, că ei nu vor mai pleca din casa lor. Nu aveau alți copii, iar decizia de adopție a venit natural.

Ulterior, aflând povestea familiei naturale, a anunțat la Direcția pentru Protecția Copilului că, dacă un alt frate al copiilor ajunge în sistemul de protecție, e dispusă să mai adopte. Familia naturală trăiește în sărăcie, iar tripleții au fost vizitați o singură dată de mamă până la adopție.

Viața cu trei copii mici este destul de complicată, dar și foarte frumoasă, spune Alina. Micuții sunt plini de energie, cer atenție în același timp și mai ales, iubire.

„Cred că acesta a fost norocul nostru. Acum, nu mai putem să ne imaginăm viața fără ei. Ne au umplut viața, timpul, existența”, spune Alina.