mamaplus

Polițiștii au găsit copila de 13 ani din Drochia care fugise de acasă zilele trecute

-
//
01.03.2022

Poliția anunță că minora de 13 ani din satul Maramonovca, raionul Drochia, care a plecat de acasă, a fost găsită vie și nevătămată. Poliția a mulțumit tuturor pentru implicare.

Amintim că mama fetei a comunicat că, ieri, în jurul orei 07:00, copila a fugit de la domiciliu într-o direcție necunoscută.

Polițiștii au stabilit că ea ar fi luat de acasă 800 de lei, fără permisiune, ar fi urcat în microbuzul Maramonovca - Chișinău și a plecat spre capitală.

Șoferul rutei a spus polițiștilor că fata a coborât la Gara de Nord. Minora anterior a mai plecat de la domiciliu, însă părinții o găseau și la ajutorul Poliției nu apelau.

Știrea inițială:

Suntem în căutarea unei minore de 13 ani, din satul Maramonovca, raionul Drochia, care a plecat de acasă și până la moment nu a revenit. Mama fetei a comunicat că, în data de 28 februarie, în jurul orei 07:00, copila a fugit de la domiciliu într-o direcție necunoscută.

Polițiștii au stabilit că ar fi luat de acasă 800 de lei, fără permisiune, ar fi urcat în microbuzul Maramonovca-Chișinău și a plecat spre capitală. Șoferul rutei a spus că fata a coborât la Gara de Nord.

Minora anterior a mai plecat de la domiciliu, însă părinții o stabileau și la poliție nu apelau.

Semnalmente: înălțimea 1.60 m, corpolență medie, păr castaniu, ochi căprui. La momentul dispariției, copila era îmbrăcată cu o geacă neagră lungă, purta un fular cu culori combinate în carouri, pantaloni sport de culoare neagră și adidaşi negri.

Asupra ei avea o geantă și un portmoneu negru, dar și un telefon Samsung fără cartela SIM.

Persoanele care dispun de informații despre locul aflării copilei, sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112, 060201226 sau 060201215