mamaplus

Petiție oficială: Peste 2600 de părinți cer redeschiderea grădinițelor

0
//
02.06.2020

Asociația Obștească „Părinți solidari” a depus astăzi, 2 iunie, o petiție prin care solicită redeschiderea grădinițelor. Petiția a fost semnată de peste 2 600 de părinți și este adresată Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, Ministerului Sănătății și Protecției Sociale și Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Prin intermediul acestei petiții, reprezentanții asociației și părinții care au semnat petiția, denunță impactul negativ direct al deciziilor Comisiei pentru Situații Excepționale și ulterior al Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică asupra familiilor cu copii preșcolari.

„Familiile cu copii preșcolari s-au pomenit într-un cadru de risc, prin faptul că, pe de o parte, nu au posibilitatea de a lăsa în siguranță copiii în instituții preșcolare, iar pe de altă parte nu beneficiază de compensații financiare și garanții de păstrare a locului de muncă”, notează autorii petiței.

În condițiile create, prin intermediul petiției, părinții solicită:

  1. Elaborarea unui protocol clar privind redeschiderea și funcționarea grădinițelor în perioada de pandemie și post-pandemie;
  2. Redeschiderea instituțiilor preșcolare, cu condiții de maximă siguranță pentru copii și angajații grădinițelor.
  3. Adoptarea următoarelor prevederi legale:
  • privind identificarea resurselor financiare pentru acordarea de îndemnizații/suport financiar, în mărime de cel puțin 50 % din salariu, pentru părinții cu copii de vârstă preșcolară, pe toată perioada nefuncționării grădinițelor (din 11 martie 2020);
  • privind păstrarea locului de muncă pentru părinții cu copii de vârstă preșcolară, în condițiile nefuncționării instituțiilor preșcolare;
  • privind acordarea de suport financiar echivalent cu coșul minim de consum pentru părinții cu copii preșcolari, care și-au pierdut locul de muncă, pentru toată perioada de declarare a stării de urgență, cât și post stare de urgență, până la redeschiderea instituțiilor preșcolare.

Reprezentanții AO „Părinți solidari” și părinții care au semnat petiția subliniază faptul, că, situația actuală nu asigură protecția copiilor preșcolari, ci, dimpotrivă, creează riscuri suplimentare. Astfel, din lipsa de alternativă, mulți părinți își iau copiii cu ei la serviciu, unde la fel există pericolul îmbolnăvirii cu COVID sau își lasă copiii acasă fără supravegherea necesară a unui adult, ceea ce la fel prezintă un risc sporit pentru viața și sănătatea lor.

Ținând cont de urgența problemei, autorii petiției și părinții care au semnat-o solicită examinarea acesteia și prezentarea unui răspuns timp de 15 zile calendaristice.