Sondajul realizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a arătat că 81,39% din populația țării susține introducerea uniformei școlare în instituțiile de învățământ general. Rezultatele au fost anunțate astăzi de ministrul Educației, Monica Babuc, în cadrul unui briefing de presă.
Astfel, în perioada17 aprilie – 02 mai 2018, a avut loc consultarea opiniei elevilor, cadrelor didactice și părinților cu privire la necesitatea introducerii uniformei școlare.
În urma procesării datelor din toate unitățile administrativ-teritoriale, s-a constatat că 238.223 de respondenți susțin inițiativa introducerii uniformei, în timp 54.470 respondenți cred că elevii nu ar trebui să poarte uniformă școlară.
Potrivit Ministerului Educației, la întrebarea privind importanța inițiativei, 116.970 respondenți (39,9%) consideră introducerea uniformei foarte importantă, 107.639 respondenți (36,7%) – importantă, 39.195 respondenți (13,4%) – puțin importantă, iar 28.889 respondenți (9,9%) au declarat că introducerea uniformei nu este deloc importantă.
Pentru 78,4%, ceea ce constituie 229.596 respondenți, uniforma este un semn distinctiv al școlii, care îl face pe elev să se simtă egal și disciplinat, în timp ce 16,8 %, adică 49.315 respondenți, consideră că uniforma școlară îl face pe elev să se simtă depersonalizat/ lipsit de identitate. Celelalte 4,7% au apreciat foarte diferit acest aspect, inclusiv că uniforma ar fi un moft, că l-ar face pe elev să se simtă important, că înlătură diferențele etc.
Întrebați cum ar trebui să fie designul uniformei școlare, 37,2%, adică 109.751 respondenți, consideră ca ar trebui să fie unic la nivel de instituție, în timp ce 32,7%, ceea ce constituie 96.819 respondenți, consideră că ar trebui să fie unic la nivel de țară. Totodată, 17%, adică 49.775 respondenți, îl văd unic la nivel de clasă, 12% (35.042 persoane) – unic la nivel de raion/instituție, iar 1.306 respondenți (0,45%) au exprimat și alte opțiuni.
De menționat că, în medie, o uniformă pentru un băiat ar costa între 700 și 1500 de lei, iar pentru o fată - între 650 și 1450 de lei. Monica Babuc susține că responsabilii din cadrul Ministerului au prevăzut și posibilitatea de a aloca circa 18 milioane de lei pentru procurarea uniformelor școlare pentru peste 17 mii de elevi din familiile social vulnerabile.
Decizia de a introduce sau nu uniforma școlară în viitor urmează a fi luată de guvern și parlament.
Sursa: Mamaplus.MD