Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel național.
Potrivit reprezentanților ANSP, în perioada 30 septembrie - 6 octombrie (săptămâna 40/2024), morbiditatea prin infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, cu o descreștere de 20,5% față de aceeași perioadă a sezonului precedent, și a constituit 170,6 cazuri la 100.000 de populație (în total - 4.377 de cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii).
De menționat că, în perioada respectivă, cazuri de gripă sezonieră nu au fost înregistrate.
În laboratoarele ANSP au fost investigate, în această perioadă, 10 probe la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2. Totodată, au fost înregistrate 270 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 68 în regiunea transnistreană), fiind o descreștere de peste 49% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor au fost raportate 36 de cazuri din numărul total.
În scopul profilaxiei specifice a gripei sezoniere pentru contingentul profesional și persoanele cu risc sporit de îmbolnăvire în sezonul gripal 2024/2025, Republica Moldova a achiziționat în septembrie 2024 un lot de 200.000 de doze de vaccin antigripal Influvac Tetra, cu doza de 0,5 ml în seringă preumplută. Până în prezent au fost administrate circa 15% din totalul dozelor recepționate.
ANSP îndeamnă populația să se vaccineze concomitent împotriva gripei sezoniere și a infecției provocate de virusul SARS-CoV-2. Seroprotecția se obține, în general, la două până la trei săptămâni după vaccinare. Durata imunității post-vaccinale variază între șase și 12 luni.
„Reiterăm că beneficiile vaccinării sunt semnificative. Este esențial ca populația să adopte măsuri de igienă personală, precum spălarea mâinilor cu apă și săpun, utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse și menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate. Aceste măsuri, combinate cu vaccinarea, oferă cea mai bună protecție împotriva gripei și a altor infecții respiratorii.
Vaccinarea împotriva gripei și COVID-19 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces”, mai anunță reprezentanții ANSP.