mamaplus

Peste 150 de preoți, acuzați de acte de pedofilie asupra a 600 de copii până în 2002

-
//
06.04.2023

Peste 150 de membri ai clerului catolic sunt acuzaţi de acte de pedofilie „oribile şi repetate” asupra a cel puţin 600 de copii, din anii 1940 până în 2002, în Maryland, a dezvăluit miercuri justiţia americană, denunţând „complicitatea” Bisericii, scrie AFP.

mamaplus

Aceşti preoţi şi personalul arhiepiscopal „au comis acte oribile repetate asupra celor mai vulnerabili copii din comunitatea lor, în timp ce conducerea arhiepiscopiei a închis ochii”, potrivit unui raport al procurorului acestui stat din nord-est.

Acest document se referă la arhiepiscopia din Baltimore, foarte aproape de capitala Washington. Este rezultatul unei investigaţii deschise în 2018, ca în multe alte state, în urma unei anchete şoc în Pennsylvania.

Acolo sunt identificaţi aproximativ 156 de membri ai Bisericii, suspectaţi de acte de pedofilie asupra a peste 600 de copii. Dar numărul real al victimelor lor „este, fără îndoială, mult mai mare”, notează autorităţile, care amintesc că doar o mică parte a violurilor sunt semnalate. Acestea insistă asupra „complicităţii” ierarhiei ecleziastice, care „a refuzat să ţină cont de acuzaţiile de violenţă sexuală împotriva copiilor”.

„Când a devenit imposibil de tăgăduit. Arhiepiscopia a fost mai preocupată să evite scandalul sau publicitatea negativă decât să protejeze copiii. Biserica s-a mulţumit să mute persoanele în cauză, spre posturi unde uneori lucrau din nou în apropierea copiilor, potrivit serviciilor procurorului.

Acest raport, deşi oficial, nu constituie un rechizitoriu. În 2018, o investigaţie a parchetului din Pennsylvania a dezvăluit acte de pedofilie comise de peste 300 de „preoţi prădători” asupra a cel puţin 1.000 de copii şi acoperite de Biserica Catolică.

Acest raport a stârnit o undă de şoc în Statele Unite şi multe state au descoperit alte mii de victime.

Pentru propria investigaţie, procuratura din Maryland s-a bazat pe sute de mii de documente, precum şi pe mărturii ale victimelor şi ale martorilor. Majoritatea celor implicaţi sunt numiţi, dar cei mai mulţi dintre ei sunt decedaţi şi, prin urmare, nu pot fi urmăriţi penal.

După publicarea raportului, arhiepiscopul William Lori şi-a prezentat „scuzele sincere” victimelor, admiţând într-o declaraţie că aceste „acte diabolice au avut loc”. El a promis că această „perioadă condamnabilă” din istoria acestei arhiepiscopii nu va fi „nici ascunsă, nici uitată”.

„Modificări radicale au fost decise de la sfârşitul anilor 1990 pentru a pune capăt acestui flagel”, a asigurat el.