mamaplus

Peste 100 de copii instituționalizați au fost întorși în 2025 în familii sau în case de copii de tip familial

-
//
08.12.2025

Peste 100 de copii din 37 de instituții rezidențiale au fost reîntorși acasă sau plasați în servicii de îngrijire de tip familial, în cadrul proiectului UNICEF „Îngrijire mai bună pentru copii”.

mamaplus

Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că în cadrul proiectului peste o mie de specialiști din domeniul protecției copilului și serviciilor sociale au beneficiat, în 2025, de suport, ghidare și instruiri privind intervențiile și sprijinul acordat copiilor separați sau aflați în situație de risc de a fi separați de familiile lor.

Inițiativa a pus accent pe prevenire, schimbând paradigma de intervenție prin acordarea unui sprijin mai mare familiilor, astfel încât situațiile de risc să fie diminuate.

Vasile Cușca, secretar de stat la MMPS a menționat că în 2026, toate acțiunile planificate în procesul de dezinstituționalizare vor urmări valorificarea progreselor obținute în 2025 și consolidarea transformărilor deja inițiate.

Totodată, autoritățile vor continua împreună cu partenerii implementarea măsurilor care susțin tranziția copiilor către servicii familiale, adaptate nevoilor individuale ale fiecărui copil.

La rândul său, Gerrit Maritz, reprezentant adjunct al UNICEF Moldova, a remarcat că îngrijirea instituțională este costisitoare, ineficientă și nu răspunde standardelor moderne de îngrijire a copilului.

„Totuși, dezinstituționalizarea nu este scopul final — îngrijirea mai bună este. Un sistem centrat pe familie este esențial pentru calea Moldovei către aderarea la UE, iar Garanția Europeană pentru Copil — adoptată în 2021 — pune un accent puternic pe prevenirea sărăciei copilului, excluziunii și instituționalizării. Progresele Moldovei o plasează ferm printre țările dedicate să ofere fiecărui copil șanse egale în viață”, a spus reprezentantul UNICEF.