Pericol pentru mii de elevi şi copii de grădiniţă

Pericol pentru mii de elevi şi copii de grădiniţă

-
//
01.09.2015

Mii de elevi şi copii de grădiniţă riscă să se îmbolnăvească din cauza rechizitelor şcolare pe care le folosec zi de zi. În urma unei expertize de laborator comandată de Publika TV, specialiştii Centrului Naţional de Sănătate Publică au depistat o serie de substanţe toxice interzise.

Pericol pentru mii de elevi şi copii de grădiniţă

Mai grav este faptul că nu există nicio autoritate care să verifice aceste obiecte. Astfel, rechizitele ajung pe tarabe fără a fi certificate sau avizate de vreo instituţie sanitară.

Forfotă mare în ajun de 1 septembrie la târgurile şcolare. Unii părinţi nu par să se preocupe de calitatea produselor pe care le iau pentru copii lor.

Nu există nicio instituţie care să verifice calitatea rechizitelor şcolare.

"Ele nu sunt supuse certificării obligatorii, ele sunt eliminate din această listă", a precizat inspectorul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului, Petru Molceanu.

"Ele nu cad sub incidenţa avizării sanitare obligatorii care este promovată prin hotărâre de Guvern şi legislaţia sănătăţii publice", a specificat şeful secţiei expertize sanitare a CNSP, Ştefan Constantinovici.

Tot ce trebuie pentru ca astfel de produse să ajungă pe piaţa noastră este o etichetă pe care să fie informaţii despre producător, importator şi reguli de utilizare. În multe cazuri nici măcar această normă nu este respectată.

Echipa "Moldova, ţara de Minune" a expediat la laborator zece rechizite şcolare. Trei dintre acestea au fost declarate periculoase pentru copii.

"Penarele au fost expuse unei testări în decurs de 24 de ore în termostate unde a fost depistată o concetraţie mărită de epiclorhidrină", a explicat medicul laborant, Rodica Ciugurean.

Concetraţia de epiclorhidrină a fost de patru ori mai mare de cât limita admisibilă. Într-un alt produs a fost depistată o cantitate mică de dioctilftalat, substanţă interzisă în Uniunea Europeană. Consecinţele utilizării acestor rechizite ar putea fi nefaste pentru sănătatea copiilor.

"Deprimează starea de rezistenţă al tractului respirator asupra infecţiilor, plus pot acţiona asupra sistemului digestiv şi deseori pot face reacţii toxice asupra ficatului", a spus şef Secţie Alergologie din cadrul Centrului mamei şi copilului, Tatiana Gorelco.

Reprezentanţii Centrului Naţional de Sănătate Publică declară că în ultimul ani nu au primit solicitări din partea Agenţeiei protecţiei Consumatorului pentru a testa rechizite şcolare.

Sursa: publika.md