mamaplus

Patru profesori din Ialoveni, infectați cu COVID-19. Școala a trecut la modelul de studii online

-
//
21.09.2020

O şcoală din raionul Ialoveni a trecut la modelul de studii ”online”, după ce 4 din cei 15 profesori au fost diagnosticaţi cu COVID-19. O decizie în acest sens a fost luată de către conducerea instituţiei şi aprobată de Comisia raională Extraordinară de Sănătate Publică.

Directorul Gimnaziului din satul Sociteni, raionul Ialoveni, Rodica Pricop, spune că în cadrul instituţiei pe care o conduce îşi fac studiile peste 180 de elevi. Niciunul dintre aceştia nu a fost diagnosticat cu COVID-19. Managerul şcolii spune că a decis ca până în data de 2 octombrie lecţiile să fie organizate doar online, pentru a preveni răspândirea virusului printre copii.

Potrivit medicului de familie din satul Sociteni, în localitate au fost înregistrate 41 de cazuri de COVID-19. La moment sunt 11 cazuri active, dintre care 10 se tratează ambulatoriu la domiciliu, iar un pacient este spitalizat.

Pandemia de COVID-19 a închis şi mai multe grădiniţe şi şcoli din Bălţi. Peste 300 de elevi şi profesori sunt în autoizolare după ce 3 elevi, o asistentă medicală şi 11 profesori au fost confirmaţi cu noul coronavirus.

Potrivit datelor oferite de Ministerul Educaţiei, de la începutul noului an de studiu, 190 de elevi au fost testaţi pozitiv la coronavirus, iar alţi peste 5.600 se află în autoizolare. 207 profesori sunt bolnavi de COVID-19, iar aproape 300 se află în autoizolare. În total 207 clase din toată ţara sunt în carantină.