În perioada 16-17 noiembrie Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 4.216 solicitări. În urma apelurilor, în instituțiile medicale spitalicești din țară au fost transportați 1.689 pacienți, dintre care 1.473 adulți și 216 copii.
În intervalul menționat, echipele de asistență medicală urgentă au asistat patru nașteri în condiții de prespital în municipiul Chișinău și în raioanele Telenești și Florești. Datorită ajutorului medical acordat în timpul travaliului, nașterile au avut loc fără complicații.
Doi dintre bebeluși s-au născut în Chișinău, unul la Telenești și al patrulea la Florești, care a venit pe lume în ambulanță. Este vorba despre doi băieți și două fetițe, toți sănătoși, cu masa de aproximativ 3.000 grame.
Ulterior, lăuzele și nou-născuții, în stare satisfăcătoare, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.