Părinții vor să-și exprime din nou indignarea față de prevederile Regulamentului Ministerului Educației, potrivit căruia activitatea grădinițelor va fi sistată timp de 42 de zile și organizează un nou protest de amploare pentru a atenționa în mod repetat autoritățile că părinții sunt împotriva închiderii grădinițelor pe timp de vară. Sâmbătă, 14 mai, între orele 10:00 și 12:00, un grup de mămici organizează un nou protest în fața Guvernului.
Deși reprezentanții Ministerului Educației au venit cu anumite explicații și au promis că pe perioada de vară, atâta timp cât grădinițele își vor sista activitatea, aceștia vor putea fi încadrați copiii în instituțiile apropiate, totuși, părinții nu au nicio siguranță că acest lucru se va adeveri. Mai mult ca atât, o mămică care își crește singură copilul și care nu are cu cine să-l lase în acea perioadă susține că deși a depus cerere încă din luna martie a acestui an pentru a i se oferi un loc într-o altă grădiniță pe timp de vară, încă nu a primit nici un răspuns din partea persoanelor responsabile.
„Fiindcă apar tot mai multe situații de impunere a vacanței în grădinițe și probleme în asigurarea cu locuri în alte grădinițe, vă reamintim că noi nu acceptam astfel de acțiuni și mergem la PROTEST”, afirmă o mămică fondatoare a Grupului Părinților Solidari de pe Facebook.
Sursa: odoras.md