mamaplus

Părinții, revoltați că elevii care au picat BAC-ul în 2018-2019 trebuie să mai aștepte

-
//
04.06.2020

Examenele naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general din anul 2020 au fost anulate. Proiectul a fost susținut cu votul a 76 de deputați, în două lecturi. Astfel, în acest an elevii vor primi certificat de studii și diploma de bacalaureat fără susținerea examenelor, având medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci), cu calcularea notelor pentru probele de examen în baza notelor obținute pe parcursul claselor VII-IX sau a claselor de liceu.

Potrivit proiectului, cei care nu vor reuși să acumuleze nota de trecere, vor susține examenele în sesiunea următoare, inclusiv restanțierii din anii precedenți.

În acest context, mai mulți părinți ai căror copii nu au promovat examenul în 2019 sau în anii precedenți sunt nemulțumiți de faptul că acum copii lor vor trebui să mai piardă un an, așteptând sesiunea repetată. Svetlana Botezatu din raionul Dondușeni este mama a unui absolvent care urma să susțină repetat bacalaureatul în acest an. Ea spune că este o discriminare și solicită autorităților să-și revadă decizia. Femeia mai spune că astfel de acțiuni îi derutează atât pe elevi, cât și pe părinții acestora, care vor alege calea străinătății, ca alte sute de mii de moldoveni, întrucât nu vor mai dori să aștepte și să piardă ani din viața lor.

„Noi suntem un grup de părinți revoltați, derutați de aceste decizii ale autorităților. Copii noștri sunt pregătiți de bacalaureat în acest an, dar sunt nevoiți să aștepte încă un an pentru a putea susține examenul. Vrem și noi ca toți copii să fie tratați în condiții egale. Dacă nu se va lua o decizie în acest sens, atunci copiii noștri vor fi nevoiți să plece peste hotare”, spune Svetalana Botezatu.

O opinie în acest sens a fost solicitată Avocatului Poporului pentru Drepturile Copilului, Maia Bănărescu, pentru a spune în ce măsură există o echitate în acest sens.

„Este adevărat că există discriminare în acest sens și noi purtăm discuții cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării pentru a rezolva această problemă. Sper că la un final vom avea o decizie bună și pentru elevii care nu au promovat în anii precedenți bacalaureatul. Lucrurile se mai pot schimba, noi lucrăm în acest sens”, spune Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, Maia Bănărescu.

Potrivit informațiilor prezentate de ministrul Educației, la examenul de Bacalaureat din acest an sunt înscriși 17459 de candidați. Potrivit declarațiilor Ministrului Educației, Culturii și Cercetării, diplomele eliberate în acest an vor fi recunoscute și la nivel internațional.