„Nu vă primim copiii la grădiniță dacă nu vă administrați vaccinul anti-COVID”. Așa ar fi fost amenințați locuitorii din satul Drăgănești, raionul Sîngerei, care au mers să-și înscrie copiii la instituția preșcolară din localitate. Cel puțin asta susțin câțiva părinți. De teamă că le vor fi marginalizați copiii, aceștia au preferat să le fie păstrat anonimatul.
LOCUITOARE: ”La spital au spus că dacă părinții nu se vaccinează, copiii nu vor fi primiți la grădiniță.”
REPORTER: Cine a spus asta?
LOCUITOARE: ”Medicii. La bătrânele grupate nu le dau pastilele gratuite până nu-și administrează vaccinul. Se duc bătrânelele și cumpără pastile din banii puțini pe care îi au.”
Oamenii din sat spun că au auzit despre un asemenea ultimatum.
„Da, a fost așa discuție, dar noi am rezolvat. A fost primarul și s-a rezolvat la policlinică la noi. Eu acum vin cu băieții de la policlinică și totul e ok. Medicul așa spune, că e obligatoriu. Dar eu azi cu dânsul m-am contrat puțin. I-am spus, eu nu vreau să mor”, spune o mamă a doi copii.
Unii acuză decizia medicului din sat și spun că un astfel de comportament este inadmisibil. Pe de altă parte, sunt și săteni care susțin că, la Drăgănești toți sunt exemplari și au primit deja vaccinul împotriva coronavirusului.
Cei din administrația grădiniței recunosc că au fost astfel de discuții, însă problema a fost deja rezolvată. În prima zi de școală, micuții sunt așteptați la grădiniță.
„A fost puțină panică. Dar n-a mai fost așa de mare, adică că categoric nu o să le dea certificate. De la 1 septembrie așteptăm copiii ca să vină la grădiniță”, afirmă Angela Bînzari, șefa de gospodărie la gradinița de la Drăgănești.
Medicul din sat susține că prin gestul său a încercat să convingă oamenii să se imunizeze, însă regretă că nu a fost înțeles corect.
„În pandemie este o indicație și trebuie s-o respecte toți. Absolut toți. Iată asta va aduce la învingerea bolii de coronavirus. La toți le spun: Văi, oameni buni! Treziți-vă!”, afirmă Gheorghe Mereniuc, șeful centrului de sănătate Drăgănești, raionul Sîngerei.
Medicul rămâne de părerea că vaccinul este unica soluție de a scăpa de COVID-19, iar toți părinții trebuie să fie imunizați.
Primarul spune că a organizat o întâlnire cu oamenii unde au decis că vaccinarea părinților nu este obligatorie, dar recomandabilă.
„Noi avem medic, Centru de sănătate, ei hotărăsc întrebările. Primăria coordonează întrebările. Cred că fiecare ar trebui să se vaccineze. Părinții nu e obligatoriu. Dar educatorii, lucrătorii grădiniței, eu cred că ar trebui”, afirmă Sergiu Dubenco, primarul comunei Drăgănești.
Grădinița din Drăgănești este frecventată de peste o sută de copii.