mamaplus

Panică într-o școală: două copile au ajuns la spital, după ce au înghițit mai multe pastile

-
//
30.11.2019

Caz ieşit din tipare la o şcoală din stânga Nistrului. Două eleve de clasa a şasea, cu vârsta de 12 ani, au fost transportate la spital cu intoxicaţii, după ce au luat mai multe medicamente.

Potrivit autorităţilor din regiunea transnistreană, una dintre cele două fete s-ar fi certat cu iubitul şi a decis să-şi pună capăt zilelor. Ea a adus la şcoală medicamentele. 

Cea de-a doua fată ar fi luat pastilele pentru a-şi susţine prietena. Elevele s-au simţit rău chiar în timpul orelor şi au fost transportate la spital.

Reamintim că un caz similar s-a întâmplat la mijlocul lunii noiembrie într-un liceu din capitală, unde o minoră a încercat să-și pună capăt zilelor, dar a fost salvată la timp de medici.