Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei COVID-19 - să împărtășească datele și informațiile de care dispune, în vederea înțelegerii modului în care a început pandemia.
„Continuăm să cerem Chinei să împărtăşească datele şi accesul, ca să putem înţelege originile COVID-19. Este un imperativ moral şi ştiinţific. Fără transparenţă, împărtăşire şi cooperare între ţări, lumea nu se poate pregăti în mod adecvat împotriva unor viitoare pandemii sau să le prevină”, se subliniază într-un comunicat OMS transmis pe X, transmite digi24.ro.
Agenţia de sănătate a ONU aminteşte cum, la 31 decembrie 2019, Biroul său în China a luat la cunoştinţă dintr-un comunicat al autorităţilor sanitare din Wuhan despre cazuri de „pneumonie virală” în oraş.
„În săptămânile, lunile şi anii care au urmat, COVID-19 ne-a bulversat vieţile şi lumea”, subliniază agenţia.
La începutul lui decembrie, directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus se întreba dacă lumea este mai bine pregătită de o eventuală viitoare pandemie. „Răspunsul este da şi nu”, declara el într-o conferinţă de presă.
„Dacă viitoarea pandemie ar apărea azi, lumea s-ar confrunta în continuare cu aceleași slăbiciuni şi vulnerabilităţi care au permis COVID-19 să se implanteze şi răspândească în urmă cu cinci ani”, avertiza acesta.
„Însă lumea a tras şi multe concluzii dureroase ale pandemiei şi a luat măsuri importante pentru a-şi consolida apărarea împotriva epidemiilor şi pandemiilor viitoare”, adăuga el.
În decembrie 2021, au început negocieri naţionale în vederea ajungerii la un acord privind prevenţia, pregătirea şi intervenţia în cazul unei noi pandemii. Cele 194 de state membre ale OMS care negociază acest tratat s-au pus de acord asupra esenţialului a ceea ce ar urma să conţină, dar sunt blocate în continuare de aspecte practice importante. Data limită a negocierilor este, pentru moment, stabilită în mai 2025.