mamaplus

Orașul Chișinău își sărbătorește astăzi Hramul

-
//
14.10.2025

Orașul Chișinău, numit și „orașul din piatră albă”, celebrează astăzi Hramul. Această tradiție a început în 1995, când sărbătoarea era marcată în a doua duminică a lunii octombrie. Cinci ani mai târziu, în anul 2000, s-a stabilit oficial ca Hramul orașului să fie marcat în fiecare an pe 14 octombrie, de sărbătoarea religioasă Acoperământul Maicii Domnului.

mamaplus

Programul primei serbări a Hramului orașului Chișinău pe 14 octombrie 2000 a început cu oficierea Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană, urmată de Liturghie, tradiție care se păstrează și astăzi. După depunerile de flori și discursurile oficiale, au urmat un program cultural-artistic și inaugurarea mai multor obiective de infrastructură, transmite IPN.

Regretatul poet Dumitru Matcovschi a comparat Chișinăul cu un colț de rai: „Știu că sunt orașe mari /unii le visează chiar. Dar eu nu dau pe nimic/Chișinăul meu cel mic!”. Compozitorul Eugen Doga a declarat că multe state și-ar dori să aibă o așa Capitală frumoasă precum Chișinăul și că are multe motive pentru a crede într-un viitor frumos al orașului.

Din noiembrie 2019, primar general al municipiului Chișinău este Ion Ceban, care își exercită în prezent al doilea mandat. Printre cei mai longevivi primari ai orașului au fost: Carol Schmidt – 26 de ani neîntrerupt (1877-1903), Dimitrie Lovcinski – 14 ani (în trei termene distincte: între 1825-1830, 1834-1836 și 1843-1845), Dimitrie Mincu – 13 ani (în perioada 1849-1854 și apoi în 1858-1860 și 1861-1866), Serafim Urechean – 11 ani (din 1994 și până în 2005) și Dorin Chirtoacă – 10 ani (2007-2017).

Data de 14 octombrie este declarată nelucrătoare în Capitală, iar pentru locuitorii și vizitatorii orașului este organizat un program de manifestări cultural-artistice.