mamaplus

În octombrie și noiembrie va crește numărul de decese provocate de COVID-19, avertizează OMS

-
//
15.09.2020

Europa trebuie să se pregătească pentru o creștere a numărului de decese provocate de COVID-19, în octombrie și noiembrie, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

„Va fi mai greu. În octombrie și noiembrie vom vedea o mortalitate mai ridicată”, a declarat Hans Kluge, directorul pentru Europa al OMS.

Multe țări din Europa au înăsprit recent restricțiile, în timp ce numărul cazurilor noi de Covid este în creștere, dar cel de decese a rămas stabil.

Sâmbătă, Franța a înregistrat mai mult de 10.000 de cazuri noi pentru prima dată de la începutul pandemiei.

Duminică, Sebastian Kurz, cancelarul austriac, a avertizat că țara lui se află în pragul unui al doilea val și le-a cerut oamenilor să poarte mască, iar în Anglia au fost introduse luni reguli mai dure, inclusiv interzicerea adunărilor cu mai mult de șase persoane, atât la evenimente private cât și la cele publice.

„Este un moment în care țările nu vor să audă aceste vești și înțeleg", a continuat Kluge.

El a vrut să transmită „mesajul pozitiv” că pandemia „se va termina într-un moment sau altul”, dar a subliniat că un vaccin ar putea să nu fie glonțul de argint, așa cum mulți speră.

„Aud tot timpul asta: „Vaccinul va fi sfârșitul pandemiei”. Desigur că nu! Nu știm nici măcar dacă vaccinul va ajuta toate grupurile de populație. Avem câteva semnale că nu va fi așa", a mai spus șeful OMS pentru Europa, potrivit Euronews.

Luni, Organizația Mondială a Sănătății a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de contaminări zilnice cu SARS-CoV-2 de până acum, cu 307.930 de cazuri în ultimele 24 de ore.

Agenția a transmis că numărul deceselor a crescut cu mai mult de 5.500, astfel că totalul este de 917.417. Cele mai mari creşteri în ceea ce priveşte numărul de infectări au fost raportate în India, SUA şi Brazilia.

Potrivit OMS, India a înregistrat 94.372 noi cazuri duminică, urmată de SUA cu 45.523 şi de Brazilia, cu 43.718.

Peste 1.000 de decese au fost înregistrate în SUA şi în India în ultimele 24 de ore, în timp ce Brazilia a spus că 874 de oameni au murit din cauza Covid-1i în ultima zi.

La nivel global, în prezent sunt confirmate peste 28,8 milioane de cazuri, iar jumătate dintre acestea au fost înregistrate în Americi. Statele Unite, India şi Brazilia sunt ocupantele primelor trei locuri privind numărul de cazuri înregistrate în total.

În Europa sunt, de asemenea, înregistrate creşteri ale numărului de noi cazuri, iar în multe țări au fost impuse noi restricții şi a fost făcut apel la populații să păstreze distanța fizică şi să poarte mască. Spania, Franța şi Marea Britanie sunt cele mai afectată țări.

Anterior, ziua cu cea mai mare creştere înregistrată de OMS a fost 6 septembrie, când au fost raportate 306.857 noi cazuri.