mamaplus

O tânără din Chișinău, condamnată la 10 ani de închisoare pentru exploatarea sexuală a trei adolescente

-
//
13.10.2025

O tânără de 22 de ani a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru exploatarea sexuală a trei adolescente, faptele având loc în perioada 2018–2020, în Chișinău.

mamaplus

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS),inculpata a început activitatea infracțională în anul 2018, pe când avea doar 15 ani, însă a continuat să exploateze victimele și după ce a împlinit 16 ani – perioadă pentru care a fost trasă la răspundere penală, scrie newtv.md.

Cele trei victime aveau atunci vârste de 13, 14 și 17 ani. Potrivit procurorilor, tânăra le-ar fi recrutat și manipulat, profitând de situația lor familială vulnerabilă și de nevoia de bani. Aceasta le-ar fi organizat întâlniri cu clienți în apartamente închiriate sau pe străzi din Chișinău, iar în unele cazuri le-ar fi amenințat cu violența.

De asemenea, inculpata ar fi determinat două dintre fete să consume substanțe psihoactive de tip "alfa-PVP" (cunoscută ca "sare") și ar fi publicat anunțuri online privind prestarea serviciilor sexuale, gestionând sumele obținute.

Cazul a fost descoperit după ce una dintre victime a fost găsită de mamă și a depus o plângere la Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane. În urma investigațiilor, tânăra a fost reținută, arestată preventiv, iar dosarul a fost transmis în instanță.

Instanța a pronunțat recent sentința de 10 ani de detenție pentru exploatare sexuală a minorilor, cu respectarea garanțiilor procedurale prevăzute de lege.