mamaplus

O tânără din Bălți a câștigat trofeul Festivalului „Mărțișor Dorohoian” din România

-
//
07.03.2023

Trofeul celei de-a XXXIX-a ediții a Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mărțișor Dorohoian” a fost câștigat de o concurentă din Republica Moldova, transmite nordnews.ro.

mamaplus

Este vorba de Bogdana Bianca Visterniceanu, în vârstă de 15 ani, din municipiul Bălți, Republica Moldova care a convins juriul interpretând melodia „Doina este dor nemărginit”, compusă de Marian Stârcea.

Bogdana Bianca Visterniceanu a primit diploma și trofeul în urmă cu puțin timp, pe scena Sălii Teatrului din municipiu, din mâinile primarului Dorin Alexandrescu și a președintelui Consiliului Județean, Doina Federovici.

Bogdana Bianca spune că avut concurență serioasă, la ediția din acest an participând 34 de concurenți.

„Concursul mi s-a părut foarte greu, concurența fiind extrem de puternică. Am avut emoții foarte mari, nu m-am așteptat să câștig trofeul. Până acum, în întreaga mea carieră am participat la șase festivaluri în România. Dedic acest trofeu profesoarei mele de vocal, doamna Cristina Scarlat, astăzi este ziua ei”, a declarat Bogdana Bianca Visterniceanu, câștigătoarea trofeului Festivalului „Mărțișor Dorohoian”.

Tânăra nu este la prima participare la festivalul dorohoian, ea urcând pe scenă și în urmă cu șase ani.