O fetiță de doar trei anișori pe nume Sara are nevoie de ajutor pentru a se recupera în urma unei intervenții la care a fost supusă pentru extragerea unei tumori la maxilarul stâng. Chiar dacă operația a fost efectuată un succes, micuța Sara are nevoie de ajutor financiar pentru tratament.

Mama Sarei povestește cu lacrimi în ochi despre situația în care se află ea și micuța ei și cere ajutorul celor cu inima mare pentru a o ajuta pe fetiță să trăiască, transmite Știri.md.
„Acum trei săptămâni, Sarei i s-a depistat o tumoare la maxilarul stâng. S-a oprit pământul în loc din acel moment. Am efectuat o operație pentru extragerea tumorii, însă aceasta se răspândește îngrozitor de repede. Micuța mea este slăbită și nu are gust de mâncare. Mă uit la ea și mi se rupe sufletul. Suntem programați la o rezonanță magnetică la cap și căile nazale, în urma căreia vom alege un spital pentru tratament. Dar sunt conștientă că drumul care ne așteaptă nu este deloc ușor și cu bani mulți. Eu lucram la grădiniță, dar sunt în concediu medical și cu salariul de acolo nu voi putea să-mi salvez fetița. Vă rog din tot sufletul, ajutați-mi copilul să trăiască!”, a spus mama Sarei.
Link online accesibil pentru donații din orice colț al lumii:
https://www.mcharity.org/.../o-sansa-la-viata-pentru...
SMS cu textul 213 la 3300 (Moldcell) sau 9005 (Unite): 45 lei
(0)900 09005 din rețelele fixe, mobile Moldtelecom: 45 lei
Paypal: office@mcharity.org - micuța Sara
Bancare
MDL
Depuneți pe numele fundației: Fundația MCharity
Codul băncii: AGRNMD2X
Cod Fiscal: 1021620005849
IBAN Lei: MD22AG000000022514454458
IBAN USD: MD54AG000000022514454464
IBAN EUR: MD81AG000000022514454463
Adăugați în comentariile plății: pentru micuța Sara