Vara asta avem un adevărat baby boom printre vedetele de la noi, iar una dintre proaspetele mămici ale acestui sezon este și prezentatoarea TV Doina Chiorescu. În această dimineață Doina ne-a dat o veste cât se poate de frumoasă – a născut un băiețel sănătos și este foarte mândră că îl poate ține acum în brațe după nouă luni de așteptări. Prezentatoarea a născut la 40 de săptămâni de sarcină și spue că abia aștepta să se întâmple marea minune.
Doina Chiorescu a dat vestea prin intermediul unei poze cu mânuța bebelușului său.
Tânăra mămică mărturisește că a avut noroc de o sarcină foarte ușoară, fără toxicoză și a continuat toate activitățile de dinaintea sarcinii.
Doina Chiorescu s-a cununat religios cu partenerul său de viață la începutul acestui an. Vestea că așteaptă primul său copil a venit în luna aprilie, spre surprinderea tuturor telespectatorilor săi.