Pe cât de complicat a fost anul 2020, pe atât de surprinzător este pe alocuri. Se pare că la începutul anului 2021 vom avea parte de un adevărat Baby Boom în lumea mondenă de la noi, iar în gașca mămicilor celebre cu burtici intră și prezentatoarea TV Diana Botnaru. Ea a decis să facă anunțul chiar în ziua de Crăciun, prin intermediul unui filmuleț foarte drăguț în care a anunțat și sexul bebelușului din burtică.
Diana și soțul ei Lilian așteaptă o fetiță, iar vestea i-a copleșit pe toți admiratorii și prietenii cuplului, care îi bombardează cu felicitări și urări de bine.
Menționăm că Diana Botnaru și Lilian Baietrau sunt căsătoriți din toamna anului 2017 și formează unul dintre cele mai frumoase cupluri de la noi.
Diana a făcut parte din echipa Jurnal TV până în anul 2018, iar în prezent este moderatoarea emisiunii ”Între Noi„ la Televiziunea Centrală.