mamaplus

O nouă creșă socială, deschisă la Chișinău pentru copiii de la 4 luni la 3 ani

-
//
15.11.2019

Persoanele care au copii mici şi se află în situaţii de risc, cu domiciliul în alte raioane, dar care temporar se află în Chişinău, pot accesa serviciul social „Secţia de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârsta de patru luni-trei ani”. Serviciul este gratuit şi se află în incinta Centrului de Plasament şi Reabilitare pentru Copii de Vârstă Fragedă din capitală. Acesta a fost dezvoltat de către Asociaţia Oştească Copil-Comunitate-Familie din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.  

Beneficiari ai serviciului social de zi pot fi mamele minore, victimele abuzului, violenţei în familie. La fel, şi taţii, bunicii, asistenţii parentali care sunt lipsiţi de sprijin, dar au în grija lor copii mici. Copilul este adus dimineaţa, la ora 08.00, şi poate sta în grija angajaţilor serviciului social până seara, la ora 18.00, timp în care persoanele în grija cărora se află copiii pot merge la muncă.

Nu sunt eligibili locuitorii capitalei, deoarece în capitală sunt alte centre municipale de acest gen. În cadrul serviciului social sunt angajaţi educatori şi specialişti în dezvoltarea cognitivă şi senzorială a copiilor.

Liuba Colţa, beneficiară a centrului, povesteşte că a revenit de la Moscova, iar prietenii care trebuiau să o întâlnească la gară nu au venit. „Copilul plângea, îi era foame. Un străin s-a apropiat de noi şi, după ce ne-a aflat povestea, a sunat pe cineva şi aşa am ajuns aici”. Tânăra îşi caută un loc de muncă, ca să poată plăti chirie. Cât va lucra, specialiştii centrului vor avea grijă de copilul ei.

O altă tânără, Vera Cojocaru, este din Comrat. Este mamă solitară şi pentru a-şi putea întreţine copilul a venit la Chişinău. „Acum am posibilitatea să merg la serviciu. O să-mi găsesc unde să locuiesc cu copilul seara, iar ziua să îl las aici”, a spus tânăra.

Serviciul este finanţat din bugetul de stat, cu scopul de a preveni separarea copilului de familie şi instituţionalitatea lui. Aici pot beneficia de asistenţă până la 12 copii, astăzi sunt cinci.