O mireasă și-a alăptat bebelușul la altar. Imaginile au devenit virale!

O mireasă și-a alăptat bebelușul la altar. Imaginile au devenit virale!

-
//
12.06.2017

Atunci când bebelușul tău plânge de foame, nici nu mai contează că este ziua nunții tale și că te afli în fața altarului, pregătită să spui "Da".

O mireasă și-a alăptat bebelușul la altar. Imaginile au devenit virale!

Este și cazul unei mămici foarte dedicate din Montreal, Canada, care a oprit totul pentru a-și alăpta fetița de nouă luni. Fără să stea prea mult pe gânduri, Christina Torino-Benton și-a luat bebelușul în brațe și l-a alăptat. Gestul ei a făcut înconjurul lumii, imaginile în care mireasa își alăptează copilul chiar în timpul slujbei de cununie au devenit virale pe internet.

Mămica în vârstă de 30 de ani a declarat pentru today.com că pur și simplu nu ar fi suportat ca fetița ei în vârstă de nouă luni să plângă de foame, iar ea să o ignore, chiar dacă asta a însemnat să întrerupă slujba. "Eram foarte stresată de faptul că ea e nemulțumită. M-am bucurat că am putut să o iau în brațe și să o calmez. Am fost mândră de mine că am făcut asta", a declarat Christina Torino-Benton. Bebelușul a adormit apoi imediat, iar ceremonia a continuat fără probleme.

Tânăra din Canada este o adeptă și o promotoare a alăptatului în public. "Pentru mine a fost un gest normal, nimic ieșit din comun, cu excepția faptului că purtam o rochie care cântărea 22 de kilograme", a mai declarat mămica. 

Christina și soțul său, Daniel Benton, au sperat că micuța lor va sta liniștită în timpul slujbei Romano-Catolice de cununie, care durează o oră.

O mireasă și-a alăptat bebelușul la altar. Imaginile au devenit virale!

Dar în timp ce cuplul era așezat pe scaune, în fața preotului, Gemma a început să plângă. "Planul era ca Gemma să stea cumințică în brațele mamei mele timp de o oră, dar nu a fost așa. A început să plângă fără oprire, iar eu nu m-am mai putut concentra la altceva. Trebuia să o liniștesc ca să pot continua. Simțeam plânsetul ei ca pe o durere în stomac", a declarat mămica.
"A fost un moment interesant, care a inclus-o și pe ea în ceremonie. E un gest normal. A fost o zi frumoasă, avem fotografii frumoase și sunt mândră de acel moment. Sunt bucuroasă că pot păstra această amintire și îi pot arăta și ei când se face mai mare", a mai spus Christina Torino-Benton.

O mireasă și-a alăptat bebelușul la altar. Imaginile au devenit virale!

O mireasă și-a alăptat bebelușul la altar. Imaginile au devenit virale!

Sursa