Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au documentat un tânăr care amenința o minoră, după ce a obținut acces la conținutul datelor din telefonul mobil al acesteia și a descărcat imagini intime ale acesteia.
În urma investigațiilor, s-a constatat că în perioada noiembrie-decembrie 2021, tânărul în vârstă de 22 de ani din mun. Chișinău, a contactat cu victima minoră prin intermediul aplicației de mesagerie. Acesta făcea presiuni asupra minorei, amenințând-o că va distribui imaginile intime în mediul online.
Ulterior, suspectul a impus victima să instaleze în telefon o aplicație software, care îi permitea lui să-i urmărească acțiunile și să o localizeze geografic, astfel deținând controlul asupra acesteia.
În cadrul efectuării percheziției la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat blocuri de sistem, laptopuri, HDD, dispozitive USB flash și telefoane mobile.
Totodată, au fost identificate mai multe materiale foto și video pe care sunt reprezentați copii implicați în activități sexuale, precum și mai multe conversații cu utilizatori de internet, cu privire la distribuirea imaginilor foto cu conținut intim ale acestor.
Minora a beneficiat de asistență psihologică din partea specialiștilor Centrului Internațional „La Strada”.
Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă închisoare pe un termen de la 2 până la 6 ani.