mamaplus.md

O minoră a ajuns la spital cu arsuri pe față și mîini, după ce a aprins focul cu benzină

-
//
23.10.2018

O fată de 15 ani a ajuns la spital cu arsuri de gradul întîi şi doi pe față și mîini, după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină.

www.noi.md

Cazul a avut loc aseară, în satul Marianca de Jos, din raionul Ștefan Vodă. Victima a fost transportată la spitalul raional, în secţia terapie intensivă.

Potrivit poliției, minora se afla în casă cu una dintre surori, în vîrstă de 13 ani, iar părinții lor erau plecați la muncă.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență le recomandă oamenilor să nu aprindă focul în sobe cu substanțe inflamabile.

Sursa: www.noi.md