Ofițeri Direcției „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații, de comun cu procurorii din Procuratura Bălți au reușit să preîntâmpine comiterea unui omor la comandă, salvând victima, mamă a trei copii minori, de la un pericol iminent. La 10 iunie 2022, un bărbat a fost prins în flagrant în momentul întâlnirii cu potențialul executor al infracțiunii de omor la comandă al fostei sale soții. În cadrul percheziției, au fost depistate mijloace financiare în valută străină, echivalentul a 92 800 lei, prezumate a fi destinate pentru achitarea cu executorul omorului.
Precizăm că oamenii legii monitorizează acest caz, încă din aprilie 2022, atunci când au intrat în posesia mai multor informații din care rezulta pregătirea de către un bărbat a omorului fostei sale soții.
În cadrul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigații, efectuate s-a stabilit că, un bărbat, locuitor din regiunea Transnistreană, pe fonul unor relații ostile cu fosta sa soție, contra unor sume de bani a întreprins mai multe tentative de a racola „doritori” să comită omorul acesteia, furnizându-le atât informații necesare pentru comiterea infracțiunii, cât și doleanțele sale despre felul în care urma a fi comis omorul.
La fel, a fost stabilit că în scopul convingerii eventualilor executori ai omorului, bărbatul sistematic îi stimula material, promițându-le după comiterea infracțiunii remunerații materiale consistente.
Prin urmare, în cadrul investigațiilor s-a stabilit că, bărbatul i-a transmis executorului omorului, mai multe informații despre victimă, inclusiv locul ei de aflare, poze cu victima, dar și cu casa în care locuiește aceasta.
La moment, bărbatul se află în arest preventiv, fiind învinuit de pregătirea săvârșirii omorului la comandă al unei persoane.