mamaplus

O mamă a născut o fetiţă în timp ce se afla în comă indusă

-
//
10.11.2023

O mamă aparent sănătoasă din UK care a început brusc să vorbească cu un accent american a fost forțată să nască în comă, din cauza unei afecţiuni autoimune.

mamaplus

Becky Prout, în vârstă de 31 de ani, a ratat momentul special în care fiica ei Maya s-a născut și acum se luptă să-și recunoască copilul din cauza unei boli autoimune numită encefalită anti-NMDAR, transmite observatornews.ro.

Femeia tocmai terminase cina la un restaurant cu partenerul ei, Chad Maling, în vârstă de 30 de ani, pe 22 iulie, când a început brusc să vorbească cu accent diferit, chiar dacă nu a vizitat niciodată Statele Unite. Afecțiunea, despre care se crede că ar fi fost cauzată de un chist pe unul dintre ovarele ei, i-a schimbat personalitatea și, după cinci zile, a suferit mai multe convulsii majore, lăsându-l pe partenerul ei să creadă că o va pierde atât pe ea, cât şi copilul. Pentru siguranța ei, medicii au decis să o pună pe Becky în comă indusă înainte de a-i face cezarană, iar ea a rămas inconștientă. S-a trezit într-o stare confuză abia o lună mai târziu, iar acum se recuperează.

Care au fost primele simptome ale femeii

Starea ei a devenit evidentă după ce cuplul s-a întors dintr-o vacanță în Gran Canaria şi după masă, unde a vorbit cu accent american, partenerul ei a observat alte lucruri care nu erau în regulă cu ea. El a văzut-o stând pe jos în parcarea restaurantului, comentând cât de frumoase erau stâncile. A fost transportată de urgență la spital pe 23 iulie 2023, unde a rămas până când a fost plasată în comă pentru „propria ei siguranță”, înainte de a fi transferată la un alt spital.

Medicii au avut nevoie de doar trei zile pentru a o diagnostica pe Becky cu encefalită anti-NMDAR, o afecțiune denumită uneori „foc asupra creierului”, înainte ca, câteva săptămâni mai târziu, în august, medicii să decidă să efectueze o cezariană, deoarece existau complicații cu fătul.

Nu îşi recunoaşte copilul

Cu toate acestea, abia la o lună de la naștere, medicii au reușit să o trezească în sfârșit. „Se îmbunătățește ușor, dar nici pe departe la fel de repede decât ar dori medicii să se îmbunătățească. Cred că ieri a fost probabil prima zi după mult timp, de fapt am avut o conversație cu ea. Ea este încă foarte, foarte confuză. Într-un minut, ea se îmbrățișează cu copilul și îi spun: „Uite că ești cea mai bună mamă din lume”. Și trei, patru minute mai târziu, ea spune: „Nu e copilul meu”, a mărturisit partenerul ei.

În timp ce starea ei se îmbunătățește treptat, iubitul ei a declarat că recuperarea ei ar putea dura până la 5 ani.

Encefalita anti-NMDAR este o afecțiune care perturbă funcţionarea normală a creierului, care poate provoca o stare mentală alterată, modificări comportamentale, agitație, mișcări anormale, halucinații, tulburări de somn și convulsii, precum și modificări ale vorbirii.