O mamă îşi caută dreptatea după ce un accident i-a imobilizat copilul

O mamă îşi caută dreptatea după ce un accident i-a imobilizat copilul

-
//
21.09.2018

O femeie care, acum doi ani, împreună cu fiica de numai o lună, au fost lovite de un microbuz pe o trecere de pietoni din capitală, își caută dreptatea. Iulia Ciuravina spune că, de doi ani, copilul stă doar prin spitale și că este imobilizat. Fetița este diagnosticată cu epilepsie, are convulsii, este alimentată cu sonda. Tânăra acuză lucrătorii medicali de neglijență, iar poliția că ar fi transformat cazul din unul penal în unul contravențional. Susținută de Asociația obștească „Moldova mea”, femeia a înaintat un demers la Procuratura Generală, prin care solicită o anchetă penală amplă și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

O mamă îşi caută dreptatea după ce un accident i-a imobilizat copilul

Într-o conferință de presă la IPN, Iulia Ciuravina a povestit că, după accident, șoferul a fugit de la față locului. Ea a fost cea care a chemat poliția și ambulanța, dar nu au fost duse imediat la spital. Peste câteva ore, a chemat repetat ambulanța și a ajuns cu fiica la Institutul Mamei și Copilului, unde au rămas internate timp de două săptămâni. Femeia se plânge că medicii nu i-au făcut copilului decât analize generale, nu și rezonanță magnetică sau alte investigații speciale, deși acuza convulsii. Au urmat și alte spitalizări. După trei luni de la accident, femeia a mers la Spitalul municipal nr. 1, unde a făcut mai multe investigații recomandate și medicii au schimbat tratamentul administrat fiicei. La nici două săptămâni însă, copilul a făcut din nou convulsii, dar și stop respirator. Deja spitalizată în secția de reanimare, a intrat și într-un stop cardiac.

Iulia Ciuravina susține că a trecut printr-un adevărat calvar la Institutul Mamei și Copilului. Personalul medical i-a spus direct că este prea costisitor să țină copilul în reanimare. De mai multe ori i s-a sugerat că trebuie să se împace cu gândul că oricum copilul va muri și o convingeau să semneze un act prin care copilul să fie deconectat de la aparate. În fiecare zi a trebuit să le dădea bani asistentelor medicale, procura și unele medicamente. Femeia spune că în acești doi ani a cheltuit pentru medicamente și pentru medici peste 20 de mii de euro. A fost nevoită să-și vândă și apartamentul.

Copilul este în continuare spitalizat, acum aflându-se la Spitalul municipal nr. 1. Recent i-a fost fracturat piciorul, iar personalul medical nu a putut explica cum s-a întâmplat acest lucru. Femeia spune că a adus pe lume un copil sănătos, însă după acest accident și din cauza investigațiilor insuficiente și a tratamentului neadecvat, micuța ei s-a ales cu dizabilitate severă.

Fiodor Ghelici, președintele Asociației obștești „Moldova mea”, a declarat că acest caz caracterizează situația din întregul sistem medical, dar și din poliție, care, în opinia sa, sunt corupte până în măduva oaselor. Activistul consideră că este nevoie de un ministru care cu adevărat ar face ordine în instituțiile medicale, ar stârpi corupția. Polițistul care a documentat cazul trebuie tras la răspundere pentru că a transformat un dosar penal în unul contravențional.

Sursa: ipn.md