O mamă a fost nevoită să înjunghie mortal unul dintre câinii bunicii sale, din rasa pitbull, după ce l-a prins că acesta îi mutila fiica de doar un an pe podeaua casei lor din Los Angeles. Familia a declarat că patrupezii în vârstă de trei ani, nu manifestaseră niciodată până în acel moment un comportament agresiv. Aceştia fuseseră lăsați în casă pentru că urmau să fie spălați, da într-un moment total neaşteptat, unul dintre ei a sărit brusc să o atace pe micuța Ruby.
„A fost foarte înfricoșător, am crezut că fiica mea va muri. M-am simțit neputincioasă. Eram neputincioasă şi nu ştiam ce să fac. Singurul gând în mintea mea era că trebuia să-l ucid, trebuia să o fac. Era ori el ori fiica mea”, a spus mama micuței, Jamie Morales.
Declanșat de țipetele bebelușului, celălalt câine a început să mârâie şi să sară de asemenea la atac, muşcând-o de mâini şi de picioare. Câțiva membri ai familiei au încercat cu disperare să scoată fălcile câinilor de pe copil, dar fără niciun rezultat. Jamie a apucat în acel moment un cuțit şi a început să înjunghie animalele.
Ruby s-a ales cu un şold rupt şi mai multe răni la umăr şi cap în timpul atacului, dar a fost operată cu succes, medicii fiind încrezători în şansele sale de recuperare completă.
Un pitbull a murit la fața locului în urma plăgilor înjunghiate, în timp ce celălalt a fost luat de un echipaj pentru a fi eutanasiat.
Bunica lui Ruby, Margaret Morales, a povestit că a fost trezită de țipete și s-a grăbit să coboare la parter unde a văzut scena teribilă: câinii sfâşiau copilul, în timp ce părinții încercau să îi îndepărteze.
Mai mulți membri ai familiei au suferit răni, încercând în zadar să oprească atacul, înainte ca Jamie să pună mâna pe cuțit. Şi ea a suferind mai multe răni la nivelul feței, după ce unul dintre pitbulli a sărit pe ea, muşcând-o de obraz şi buză.