mamaplus

O infirmieră a ucis opt nou-născuți și a ajuns pe mâna poliției

-
//
12.11.2020

Opt nou-născuți ar fi ucis o infirmieră din Anglia, care este acuzată și de zece alte asemenea tentative, potrivit poliției din localitatea Chester.

Infirmiera a fost arestată și acuzată de opt crime și zece tentative de ucidere a unor bebeluși, potrivit unui comunicat al poliției din Chester.

„Parchetul a autorizat poliţia din Cheshire să o pună sub acuzaţie pentru crimă pe o angajată din sistemul medical, în cadrul unei anchete în curs de desfăşurare asupra unui număr de decese în rândul nou-născuţilor” de la secţia de neonatologie a spitalului din Chester, se precizează în comunicatul amintit.

Lucie Letby, o infirmieră în vârstă de 30 de ani, este bănuită că ar fi comis faptele ”în perioada iunie 2015 - iunie 2016″, a precizat poliţia locală. Tânăra, care fusese arestată, însă eliberată, în 2018 şi 2019, a fost “arestată din nou marţi, pe 10 noiembrie, şi de atunci pusă sub acuzare”.

Ea va apărea joi în faţa tribunalului din Warrington, o localitate situată la aproximativ 30 de kilometri de Chester.

mamaplus