Un copil în vârstă de opt ani, cu un tată scoțian și o mamă româncă, ar fi suferit traume fizice și psihice. Tatăl copilului a făcut o plângere la poliție, acuzând mama nu doar de agresiune și neglijență față de copil, ci și că l-a expus la „scene sexuale” în timp ce făcea videochat.
Băiatul asista la scenele de videochat ale mamei
Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, iar investigațiile au fost inițiate de polițiștii Secției 2, fiind ulterior preluate de Serviciul de Investigații Criminale al IPJ Bacău, scrie b1tv.ro.
Băiețelul s-a născut în Marea Britanie în 2015 și în 2020, după ce părinții săi s-au despărțit, a locuit cu mama sa în județul Bacău. El i-a spus tatălui său că atât mama, cât și bunica sa au un comportament urât față de el, îl închid în cameră și îl lovesc.
Acum fiind în grija tatălui său, copilul a povestit că a văzut mama sa purtând un costum de pisică, cu urechi și mănuși, în timp ce discuta cu cineva în fața ecranului. Copilul a declarat anchetatorilor că preferă să moară decât să se întoarcă la mama sa.
Potrivit Ziarului de Băcău, s-a realizat și o expertiză psihologică, iar expertul angajat de anchetatori au constatat că există „elemente anxioase” determinate de relația deficitară dintre părinți și dintre copil și mama sa, și „elemente crescute ale anxietății și stresului, raportate la evenimentele traumatice experimentate de minor, prezinta modificări din registrul psiho-emoțional, prin expunerea la acte de agresiune fizică”.
„Victima a fost supusă unor tratamente care au pus în primejdie dezvoltarea fizică, intelectuală, morală prin: privarea emoțională a relației cu tatăl, neglijarea minorului prin închidere în cameră sau lăsarea la vecini, expunerea copilului (prin ușă) la comportamente de natură sexuală ale mamei, către alte persoane”, au mai constatat specialiștii.
Copilul a fost „pasat” de la mamă la tată și înapoi
În încercarea de a obține decăderea mamei din drepturile părintești, tatăl a sesizat Protecția Copilului. DGASPC Bacău a stabilit însă că minorul ar beneficia de condiții corespunzătoare. Evaluarea a fost realizată în perioada inițială a conflictului dintre cei doi soți, înaintea întocmirii dosarului penal.
„Din anchetele sociale existente la dosar, (…) precum și din declarațiile scrise și verbale ale doamnei (…) reiese faptul că, atunci când s-a aflat în grija mamei, minorul a beneficiat de condiții corespunzătoare de creștere și îngrijire, nefiind expus unor situații de risc, abuz sau neglijare”, se arată în raportul DGASPC Bacău.
Cei doi soți s-au împăcat și despărțit de mai multe ori, în ultima perioadă, iar copilul a fost „pasat” de la mamă la tată și înapoi în repetate rânduri, relatează Ziarul de Băcău.