mamaplus

O imagine cu copiii lui Britney Spears face furori pe internet! Cât de mari au crescut băieții artistei

-
//
07.10.2021

O poză nouă cu Sean Preston, de 16 ani, şi Jayden James Federline, de 15, ni-i arată pe cei doi copii ai lui Britney şi-ai lui Kevin Federline transformați cu totul. Eddie Morales, un amic de-al lui Kevin Federline, a postat pe Instagram o fotografie în care apare împreună cu Sean şi cu Jayden, iar acest lucru ne-a oferit prilejul să observăm cât de mult au crescut cei doi băieți.

În această postare, amicul lui Kevin scrie, printre altele, următorul mesaj: “Lumea poate vedea ce tată grozav a fost Kevin”.

mamaplus

Fostul soț este cel care deține custodia completă a celor doi adolescenți, în timp ce mama acestora, Britney Spears, s-a eliberat, recent, de tutela tatălui său, Jamie Spears, cel care deținea, până acum, controlul asupra tuturor aspectelor vieții vedetei.

În aceeaşi postare, Morales a inclus şi un video care-l arată pe fiul cel mare a lui Britney cântând la pian, semn că este posibil ca acesta să-i calce pe urme celebrei sale mame. Britney şi Kevin au fost căsătoriți din anul 2004 până în 2006, vedeta înaintând actele de divorț chiar după venirea pe lume a mezinului lor, Jayden.

mamaplus