mamaplus

O grădiniță din Stăuceni își modifică programul de lucru și va activa până la ora 18:00

-
//
14.04.2022

Începând cu data de 18 aprilie, activitatea grădiniței “Sălcioara” din comuna Stăuceni își va modifica programul de lucru, în legătură cu relaxarea măsurilor anti-COVID. Potrivit unei note informative a Primăriei Stăuceni, grădinița va activa până la ora 18:00.

“Copiii vor fi lăsați în grija educatorilor începând cu ora 07:30 până la 18:00. Educația copilului dumneavoastră este o prioritate pentru noi”, se arată în mesajul Primăriei.

Menționăm că în perioada pandemiei, programul de lucru al grădinițelor a fost modificat în funcție de restricțiile impuse de autorități. În prezent, majoritatea grădinițelor din municipul Chișinău activează până la ora 17:30.