Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost reținut de jandarmi după ce o fetiță le-a cerut ajutorul pe stradă. Copila le-a spus că individul a încercat să o abuzeze. Culmea, același bărbat ar fi agresat-o şi în urmă cu o săptămână.
Prima agresiune, povesteşte victima în vârstă de doar 12 ani, s-ar fi petrecut pe 23 mai, când individul i-a ieşit în cale pe stradă şi a păcălit-o să-l însoțească spre un magazin. I-a spus fetiței că e prea bătrân şi nu se descurcă singur să-şi cumpere pâine, iar copilei i s-a făcut milă şi a vrut să-l ajute. Cazul a avut loc în localitatea Mehedinți din România.
Pe drum bărbatul s-a prefăcut că îi este rău şi a ademenit-o pe o bancă retrasă unde a încercat să o sărute şi să o atingă în zonele intime. Norocul fetei a fost că o femeie care trecea pe acolo a văzut ce se întâmpla în acel moment şi a salvat-o.
Din păcate, această primă agresiune nu a fost anunțată la poliție, iar asta i-a dat ocazia agresorului să încerce din nou să caute victime în rândul copiilor. Profitând de agitația de 1 iunie, a abordat aceeaşi fetiță care - de data asta, a fost pregătită să-l înfrunte.
Scenariul individului a fost asemănător: că e bătrân, ca nu cunoaşte oraşul şi că o roagă să-l ducă la o piață din apropiere să-şi cumpere mâncare. Fetița însă, cu mult curaj, a sunat la jandarmerie şi le-a spus ce se întâmplă şi imediat un echipaj a ajuns la fața locului. Suspectul a fost dus la sediul Poliției.