mamaplus

O fetiță de 6 ani a murit strivită de un copac în timpul unei furtuni puternice

-
//
02.08.2021

O familie cu doi copii se afla în camping într-o poieniță, alături de alte familii cu copii. Spre seară, a pornit brusc o vijelie, iar mama şi cei doi copii s-au adăpostit de ploaie. Vântul, care sufla cu peste 70 km/h, a doborât un copac exact peste cortul lor, în timp ce tatăl a asistat neputincios la întreaga dramă.

În rezultat, fetița de 6 ani s-a stins din viață, iar sora ei în vârstă de 5 ani se află în stare critică. Tragedia a avut loc în județul Mureș din România.

Copacul, care cântăreşte 6-7 tone, spun experții, a zdobit două corturi. În primul nu se afla nimeni, în cel de-al doilea erau cei doi copii alături de mama lor.

Femeia s-a ales cu o fractură la umăr, dar copila rămasă în viață a fost lovită la cap şi abdomen.