mamaplus

O fetiță de 3 ani a rămas blocată în locuință și a fost nevoie de intervenția salvatorilor

-
//
31.05.2022

Salvatorii din orașul Căușeni au intervenit pentru a debloca ușa unei locuințe unde se afla o fetiță în vârstă de trei ani. Cazul a fost înregistrat într-un apartament din orașul Căușeni.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:53. Potrivit informațiilor înregistrate, o fetiță în vârstă de trei ani a rămas singură acasă, după ce mama acesteia a plecat la piață.

Din cele comunicate de părintele copilului, fetița dormea și femeia a decis să facă repede cumpărături, însă până la întoarcere acesteia, copilul s-a trezit și a reușit să blocheze lacătul ușii. Ajungând acasă femeia nu a mai reușit să deschidă ușa, astfel a fost nevoie de intervenția pompierilor.

Ajunși la fața locului, salvatorii au efectuat deblocarea locuinței. Angajații IGSU au avut nevoie de 30 de minute pentru a deschiate lacătul, timp în care au comunicat cu fetița, pentru ca aceasta să nu panicheze. În urma incidentului copilul nu a avut de suferit, iar la scurt timp aceasta a ajuns în brațele mamei.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii care au în grijă minori de vârstă preșcolară să nu-i lase de unii singuri în casă, sau nesupravegheați pentru a preveni situațiile de risc.