Un elicopter SMURD a transportat astăzi o fetiță în vârstă de doi ani și 10 luni de la Briceni, la spitalul din Chişinău. Micuţa a suportat arsuri de gradul II – III pe 50 % din suprafața corpului, după ce ieri a căzut într-un vas plin cu lichid fierbinte.
Pentru ca fetiţa să poată fi salvată, medicii au decis ca aceasta să fie adusă de urgență la Spitalul Clinic Emilian Coțaga din municipiul Chișinău.
Copilul a fost transportat în stare conștientă, iar tratamentul ulterior urmează a fi aplicat de medicii din spital.
Echipaj SMURD Iași a reușit, în mai puțin de 40 de minute, să aterizeze pe stadionul Dinamo din Capitală.
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI anunţă că acesta este al 30 caz la care echipajul SMURD participă de la lansarea serviciului în Republica Moldova.
Foto: dse.md
Sursa: publika.md