mamaplus

O fetiță de 10 ani a murit sub ochii tatălui său, după ce a căzut dintr-o căruță

0
//
12.10.2021

O fetiță și-a găsit sfârșitul la doar 10 ani, sub privirile tatălui ei, după ce a căzut dintr-o căruță plină cu coceni. Nenorocirea a avut loc, luni, pe un drum dintr-o localitate din județul Galați, România.

Un bărbat de 44 de ani şi fata lui au căzut dintr-o căruță încărcată cu coceni, iar impactul cu asfaltul i-a fost fatal copilei.

”La faţa locului, polițiştii din cadrul Poliției oraşului Târgu Bujor, sesizați, prin apelul unic de urgență 112, au constatat că decesul victimei ar fi survenit după ce ar fi căzut dintr-un atelaj hipo, condus de tatăl său, un bărbat, de 44 de ani. Din verificări, a reieşit că atelajul era încărcat cu coceni şi, la coborârea unei pante, cei doi ar fi căzut de pe încărcătură, pe partea carosabilă”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Echipajul SMURD sosit la locul accidentului nu a mai putut face altceva decât să constate decesul fetei.

Polițiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca cercetările să stabilească împrejurările concrete în care s-a produs accidentul.