mamaplus

O femeie gravidă în luna a 8-a a pierdut sarcina după ce soțul ei a bătut-o crunt

-
//
29.01.2020

Un tată din Iaşi şi-a ucis copilul nenăscut, după ce a luat-o la bătaie pe soția lui, femeia fiind însărcinată în luna a 8-a. Deşi soția sa se afla în stare gravă şi pierdea sânge rapid, tânărul a lăsat-o să sufere şi i-a spus că mai bine nu spune nimănui ce s-a întâmplat.

Femeia a zăcut, în locul în care a căzut, timp de şapte ore, după care soțul său a sunat până la urmă la 112, anunțând că soția lui nu se simte bine.

Procurorii arată în rechizitoriu că inculpatul, în vârstă de 37 ani, a inițiat un atac asupra soției sale, însărcinată în luna a VIII-a, căreia i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii peste față, cap şi peste corp, precum şi cel puțin şase lovituri cu picioarele în abdomen, ceea ce i-a cauzat nenumărate leziuni – echimoze, tumefacții, plăgi – la nivelul feței şi capului, membrelor superioare, abdomenului, coapselor, gambei şi genunchilor, fractură de piramidă nazală, luxație de cot stâng, dar a şi declanşat naşterea fătului mort, din cauza hemoperitoneului, consecință a plăgii hepatice, toate acestea fiind leziuni grave care i-au pus viața în primejdie persoanei vătămate.

Procurorul a mai precizat că tânărul şi-a abandonat soția, care a sângerat puternic, fără a-i acorda ajutor sau a cere ajutor pentru ea, ci, dimpotrivă, spunându-i că singura variantă ar fi fost păstrarea secretului agresiunii şi conviețuirea în continuare, intervenția unei ambulanțe fiind solicitată după aproximativ 7 ore.