O femeie însărcinată a fost ucisă de niște câini de vânătoare într-un teren forestier din nordul Franței, în timp ce în zonă se desfășura o vânătoare.
Trupul tinerei de 29 de ani, care își plimba propriii câini, a fost găsit lângă orașul Villers-Cotterêts.
Aceasta a murit în urma „mușcăturilor severe la cap și la membrele superioare și inferioare”, a spus procurorul Frederic Trinh.
Au fost efectuate teste pe 93 de câini în încercarea de a stabili care dintre câini au fost responsabili de atac. Cei cinci câini ai femeii au fost la fel testați.
Autopsia a arătat că victima a suferit mușcături severe la cap, trunchi și brațe. Poliția a declarat că a deschis o anchetă de omucidere.
Potrivit procuraturii, femeia și-a telefonat soțul pentru a-i spune că îi este frică de faptul că o haită de câini ar putea să o atace. Ulterior, soțul victimei i-a găsit cadavrul, după ce a auzit lătratele disperate ale câinilor ei.
Actrița Brigitte Bardot, care este președinta unei fundații pentru protecția animalelor, a cerut autorităților franceze să suspendeze imediat „autorizarea de vânătoare pentru acest sezon”. Asociația franceză de vânătoare a declarat că nu există dovezi cu privire la „implicarea câinilor de vânătoare în moartea acestei femei”.