Jaqueline, o tânără din Papanduva, Brazilia, a stat în comă 17 zile după ce a administrat ibuprofen pentru a atenua crampele menstruale. Medicii cred că a suferit o reacție adversă gravă la substanța activă din medicamentul fără prescripție.
Tânăra a povestit că a luat medicamentul care se vinde la liber în UK, dar și în Europa și SUA, ca de obicei, dar a început să simtă o ușoară mâncărime la ochi, 48 de ore mai târziu. Când s-a trezit a doua zi cu bășici de sânge în interiorul gurii, tânăra de 31 de ani a mers la spital, unde starea ei a continuat să se agraveze.
În curând, toată fața i-a fost acoperită de bășici și abia mai putea vedea. Următorul lucru pe care și-l amintește Jaqueline este trezirea dintr-o comă indusă de 17 zile – rezultatul unei afecțiuni rare declanșate de reacția organismului la medicament.
„A fost ca și cum aș fi fost arsă din interior spre exterior. Nu știam ce mi se întâmplase. Am observat că aveam tot corpul bandajat, vederea îmi era complet încețoșată și aveam un tub în gât, dar nu simțeam nicio durere. Abia atunci mi-am dat seama că eram foarte slăbit și că mi se întâmplase ceva foarte grav”, a declarat Jaqueline, relatează presa.
Între timp s-a descoperit că Jaqueline suferea de sindromul Stevens-Johnson – o afecțiune incredibil de rară, cauzată de reacția exagerată a organismului la medicamente, în special la medicamente pentru epilepsie, antibiotice și analgezice antiinflamatoare. Mai exact, organismul își atacă propria piele, provocând bășici și descuamări chinuitoare.
În lipsa unui tratament, boala poate pune viața în pericol. Sindromul a lăsat-o pe Jaqueline cu cicatrici și i-a afectat grav ochii. Ea a început imediat un tratament oftalmologic în încercarea de a-și salva vederea, pe care va trebui să îl continue toată viața. În prezent, ea vede aproximativ 40 la sută și continuă să facă controale oftalmologice bisăptămânale.