Polițiștii fac cercetări la o creșă din orașul Bumbești Jiu, unde educatoarele ar fi administrat mai multe medicamente unor copii pentru ca aceștia să adoarmă. Cazul a ieșit la iveală, după ce mama unei fetițe a reclamat faptul că fiicei ei i-ar fi fost date substanțe care provoacă somnolență.
Fetița de patru ani i-ar fi povestit mamei că educatoarele îi dau la creșă un sirop de somn. Femeia a mers la spital, unde ar fi făcut mai multe analize medicale pentru a vedea dacă spusele fiicei sale se confirmă. După ce a primit rezultatul, ea a depus plângere.
„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a fost sesizat de către o femeie în vârstă de 22 de ani, din Bumbeşti Jiu, cu privire la faptul că, la o creşă din localitate, două educatoare i-ar fi administrat fiicei sale o substanţă care i-ar provoca somnolenţă”, au precizat reprezentanţii IPJ Gorj, conform Agerpres.
În cauză a fost deschis un dosar penal, în care anchetatorii fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.