mamaplus

Nunta lui Britney Spears cu Sam Asghari, întreruptă de fostul soț. Bărbatul a fost arestat

-
//
10.06.2022

Nunta lui Britney Spears cu Sam Asghari a avut loc ieri, în apropiere de Los Angeles. Evenimentul nu a fost lipsit de un incident neașteptat. Fostul soț al cântăreței, Jason Alexander, care a apărut neinvitat la ceremonie, a întrerupt nunta și, în final, a fost arestat.

Vedeta în vârstă de 40 de ani și Sam Asghari, 28 de ani, făceau ultimele pregătiri înainte nuntă când intrusul şi-a făcut apariția la vila lor. Jason Alexander a intrat în casă și s-a filmat în direct pe Instagram prin locuința cântăreței.

El a dat nas în nas cu agenții de pază, pe care i-a întrebat la un moment dat „Unde este Britney?”. Nu a primit un răspuns și imediat după a mers spre cortul roz, special decorat pentru nunta lui Britney cu Sam. Potrivit TMZ, o altercație a izbucnit şi a fost chemată poliția. Jason Alexander a fost arestat, el era căutat pentru fapte comise într-o altă jurisdicție.

Jason Alexander era prieten din copilărie cu Britney Spears. Cei doi au fost căsătoriți în 2004, doar pentru scurt timp.

mamaplus